Servicii de mentenanţă IT

Luconsult Team este o companie certificată ISO9001 şi ISO27001, specializată în servicii de mentenanţă IT: administrare computere, servere, periferice, echipamente active de reţea, furnizare şi administrare de servicii de cloud computing, consultanţă IT, proiectare şi execuţie de lucrări de infrastructură. Cu o experienţă de 19 ani, suntem astazi o echipa matură de profesionişti, capabilă să ofere soluţii tehnice corecte pentru cele mai provocatoare sau presante situaţii inerente unui sistem informatic complex.

Servicii cloud

Exclusiv pentru clienţii noştri oferim servicii cloud computing de tip PaaS (Platform as a Service), instanţiate pe echipamentele noastre găzduite în data-center, ceea ce înseamnă că punem la dispoziţie infrastructura noastră hardware (servere, echipamente de reţea, echipamente de stocare etc.) configurată într-o arhitectură high-availability, pe care lansăm maşini virtuale în care vom instala sistemul de operare şi software-ul necesar pentru rularea serviciilor solicitate, cel mai adesea acestea fiind email, site, ERP etc. Este o soluţie care asigură izolarea totală a infrustructurii alocate fiecărui client.

Tot pentru clienţii noştri, dar la un cost ceva mai mic, oferim servicii cloud de tip SaaS (Software as a Service) pentru email şi web. Pe acelaşi server sunt găzduite căsuţele de email ale mai multor domenii sau site-urile web ale mai multor companii. Avantajul clientului îl reprezintă costul, avantajul nostru ca furnizor îl reprezinta rapiditatea cu care adoptăm un nou client pentru că infrastructura este deja deplin funcţională pentru clienţii existenţi. Există însă şi un dezavantaj care nu poate fi neglijat, anume acela că disfuncţiile serviciilor unui client pot degrada sau chiar bloca serviciile oferite tuturor celorlalţi. Deşi aceste situaţii sunt rare - pentru că serviciile respective sunt asistate de o mulţime de proceduri şi soluţii cu scop preventiv - ele nu pot fi excluse.

De asemenea, administrăm serviciile cloud computing de tip IaaS (Infrastructure as a Service), PaaS sau SaaS oferite de marii furnizori. Un exemplu de servicii SaaS Microsoft utilizate astăzi de aproape toate companiile, indiferent de anvergura lor, sunt cele din suita Microsoft 365, respectiv Email, Teams, SharePoint, OneDrive, Word (for web), Excel (for web), Powerpoint (for web), Outlook (for web) etc.