Mentenanță rețea de calculatoare
Dispozitivele de prelucrare a datelor, fie că vorbim despre calculatoare desktop sau laptop-uri, continuă să îşi păstreze un rol important în cadrul sistemului informatic, însă unul adaptat la prezent. Dacă în trecut administratorul era preocupat în primul rând de menţinerea performanţei lor prin diverse metode hardware şi software, astăzi acestă problemă este rezolvata de progresul tehnologic.
Miza s-a schimbat. În prezent cel mai mult contează securitatea datelor, respectiv prevenirea distrugerii şi împiedicarea accesului neautorizat la acestea.
Obiectivele administrării:
- dispozitivele de stocare sunt criptate pentru a preveni accesul neautorizat la datele echipamentului, atunci când este pierdut sau furat
- cheile de criptare sunt securizate, pentru a nu pierde definitiv accesul la date
- parolele utilizatorilor sunt suficient de puternice
- datele au copii de siguranţă valide care pot fi utilizate intr-o situatie excepţională
- sunt implementate politicile de securitate şi GDPR trasate la nivelul companiei
- toate dispozitivele au sistemul de operare actualizat
- utilizatorii au fost instruiţi în legătură cu metodele de înşelăciune prin intermediul mesajelor email sau ale altor căi de comunicare electronică, pentru a reduce şansele de succes ale atacurilor informatice
- este păstrată o evidenţă actualizată a tuturor dispozitivelor de prelucrare a datelor